back home
am fugit de acasa ca un adolescent obisnuit dar cu probleme de om in toata firea… ma intorc sprijinita de cel care mi-a suportat bocetele timp de 2 zile… in continuu. ce parere aveti despre el? eu cred ca ma ajuta sa ma maturizez frumos. are grija sa vad viata asa cum e… dureroasa, cruda, uneori, dar si extrem de frumoasa. de-abia acum am realizat ca un pat strain rupe legatura cu familia. asta pentru ca pana acum nu m-am ferit de probleme… pentru ca n-am avut curajul sa plec pur si simplu si sa nu dau vreo explicatie: unde ma duc, ce fac, cu cine, cum, de ce… am rupt legaturile cu viata “de familie”. am inceput o noua viata, cu aceeasi oameni… mirona a iesit din mine, iar eu din viata mironei.
(pasaj din “legaturi de familie”. va mai urma)
revin curand cu noi istorii
am cam fugit de blog in ultima luna. nu ca nu as fi avut ce sa scriu ci pur si simplu am refuzat ideea de a scrie. am refuzat sa ma gandesc pentru a milioana oara la aceleasi lucruri de neinteles. le-am alungat cu forta minunata a noptilor prin bucuresti…. acum ma intorc la blog, nu la ceea ce eram cand scriam acele lucruri postate mai inainte. refuz intoarcerea in timp, doresc sa merg doar inainte…
un nene doctor foarte important pt sistemul medical romanesc, Carol Davila, spunea asta : “timpul nu sta niciodata pe loc; de aceea omul trebuie sa paseasca mereu tot mai inainte”…
voi merge intotdeauna inainte, intoarcere in trecut existand doar pe hartie si in ganduri. nu voi mai incerca sa rescriu o poveste care nu are nimic bun. o voi lasa asa cum e si voi incepe sa scriu alta.
momentan lucrez la niste proiecte deosebit de importante pt mine si dansez pt visul meu de a ajunge candva in scoala infiintata de nenea doctor frantuz… poate reusesc sa invat si franceza… cine stie?
va salut si va urez multa bafta in ceea ce faceti 
sashenka revine 
) >:)
4 you, my reader
4 ballmephisto: cunosc melodia…. e una dintre preferatele mele… poate o voi posta si aici, dar nu acum. tin sa precizez ca acest ultim post pe care l-ai comentat este pura imaginatie. orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare.
de fapt… MAJORITATEA posturilor de pe acest blog sunt imaginate, si nu traite. chiar daca ele pornesc de la realitate, in clipa in care ajung pe blog sunt fictiune, pentru ca sunt gandite inainte de a fi infatisate. daca ar fi doar niste confesiuni poate n-ar interesa pe nimeni… realitatea mea e transpusa intr-o fictiune creata de imaginatie.
va multumesc pt aprecieri si critici
dublura, noua ta fata
well… i’m back mi-am luat o scurta vacanta de la scris. uneori doare prea tare sa retraiesti totul pe hartie (poate nu v-am spus…. tot ce apare pe blog e scris inainte pe un carnetel).
mi s-a intamplat o chestie foarte ciudata. o dublura a aparut in viata mea. o dublura cu 2 ani mai mare decat tine, cu ochi negri ca ai tai, dar cu o voce mult mai dulce.are tot ce ai si tu…doar ca e altfel… are tot ceea ce imi doream de la tine si chestia asta ma multumeste. nu-mi vine sa cred ca am ajuns sa scriu ce se intampla zi de zi cu mine… am mai spus: asta nu-i un jurnal, ci doar eu, risipita peste tot. daca ma intrebi acum unde ma aflu ti-as putea spune “in bratele lui, pe un deal aprins de rasarit”, desi nu-i asa….as putea sa ma intorc in gandurile mele si sa retraiesc cel mai frumosc Craciun al meu… sau cea dintai noapte de libertate, petrecuta cu prietenii mei. sau cel dintai sarut al nostru, langa acel brad imens care inca exista in mintea mea si probabil nu se va sterge niciodata. daca m-ai intreba ce fac in clipa de fata as raspunde “te iubesc”. nu stiu de ce. confesiunile n-au rost,pur si simplu asta as spune. poate pentru ca visez o noapte intreaga, in care luna sa arda toate suferintele noastre iar in locul lor pasiunea sa se nasca din nou. ca pasarea phoenix. am ars, acum trebuie sa renastem. stiu…. visez…. sunt teatrala. ei bine….eu nu stiu sa joc teatru. dublura, in schimb…. face ca totul sa para un vis, desi e realitate, si face ca realitatea sa fie roz, desi e gri. e asa un bun actor…. e aproape ca tine, la inceput. nu pot sa cred asta din nou….ar fi aceeasi greseala repetata de n ori, n-ar mai avea rost. dar ce crezi? dublura a aflat ca totul mi se pare incredibil si mi-a spus ” te vreau pe tine, asa cum esti… desi acum nu-mi poti vedea fata… time is all you need, trust me”. dublura e un vis ciudat, inlantuit cu realitatea. intr-adevar… timpul este ceea ce imi lipseste acum. sau poate doar tu
love
Daca as fi un trandafir
m-ai apara de straini?
Nu stiu… oricum tu esti un fir
ce poarta mii de spini.
Intr-adevar, ma apar singura,
dar….tu m-ai darui ?
Nu as putea, fii sigura!
Nu te-as putea decat iubi…
Daca as fi culoare
ai indrazni
sa pictezi cu mine
o blanda raza de soare?
Nu stiu dac-as putea…
N-as vrea… te-as irosi…
Sa te pastrez mereu as vrea
Si mult eu te-as iubi…
Daca as fi o lacrima
nicicand n-as mai zambi,
iubirea ta ar fi zadarnica…
tu inca m-ai iubi??
Nu stiu… as incerca
sa te transform in curcubeu,
sa ma iubesti si tu, as vrea
sa fii aici mereu…
Chiar daca eu as fi indiferenta,
tu inca m-ai iubi??
Stai-stai! Nu-mi spune inca!
sunt sigura…nu stii…
(postata pe 29 mai 2008 pe blogul http://szmile.blogspot.com. nu mai stiu exact cand am scris-o…in orice caz… demult )
Bitza – Razboi in doi
Esti gandul meu bun
Cand ma ascund in fum
Si spun ca poate o sa am cu tine un final de drum
Si spun ca daca ar pica totul
Dac-as fi cu tine as sti c-am luat tot potul
Esti haina care ma imbraca
In momentu-n care toti ma lasa balta
M-acoperi, ma-ntelegi, ma strangi, ma incalzesti
Ma faci sa cred ca-n doi e mult mai greu sa pierzi
Esti cea care totdeauna imi raspunde
Cand cer intariri, cea care nu se-ascunde
Cea care poate face soare atunci cand ploua
Cea care poate sa ma duca intr-o era noua
Esti bandajul care-l pun pe rana
Cand sangerez la pamant lipsit de orice vlaga
Ma faci sa ma ridic si sa ma scutur de tarana
Sa strang din nou din dinti gata de-o noua lupta
Ref(x2)
Pote gresesc, poate nu esti tu
Poate m-amagesc sau poate nu
Chiar daca sunt furtuni, ninsori, soare si ploi
In orice razboi e mai usor in doi
Esti camaradul meu cand eu atarn de-un fir de ata
In acest razboi numit viata
Cand inaintez cu greu cu vantu-n fata
M-ajuti fara sa pui prea multe in balanta
Esti glasul ce-l aud cand totu-u jur a tacut
Cand totu-n jur a trecut
Cand linile s-au tras
Si s-au mai dat alte verdicte
Alte sentinte
Alte dorinte
Calcand acelasi monoton esti as
Locu-n care-ntotdeauna m-am intors
Tu ma aduci la normal cand sunt intors pe dos
Si poate n-o arat, dar mi-ar fi mult mai greu
Dac-as ramane fara tine doar un simplu eu
Esti zambetul meu dintr-o noapte neagra
Cand dupa un apus lumina-i dusa toata
Reusesti sa faci totul fara trucuri
Chiar daca sunt tot eu cel care-ti da putine lucruri
Refx2
Praf pe drum
Cand ma scutur imi spun
Nu e nimeni sa m-adune
cand sunt beat praf nu e nimeni sa ma-ndrume
Orice razboi e mai usor in doi
Nu-mi spune ca sentimentele au ruginit in noi
Armurile au cazut si-acum ochii mari si goi,varsa ploi
Sentimente patate de noroi se torn apoi
Amintiri transformate-n strigoi
Scrisori aruncate la gunoi,voi strange-n pumni ura
Imi va urla gura,va tremura mana
Asta-i razboiul meu cu lumea
Iar tu vei fi doar una,intotdeauna
Cand vor pica din cer si soarele sï luna
Refx2
attitude
cum spuneam…. sfarsitul asta e un nou inceput. pentru fiecare din noi. eu nu mai vreau sa fiu considerata o carpa, vreau sa-ti arat ca am viata. tu te revolti, simtindu-te vanat. e paranoia, crede-ma eu nu voi fi niciodata cum vrei tu, pentru ca tu nu stii ce vrei. eu m-am saturat sa fiu acuzata si aruncata intr-un colt cu inscriptia “refolosibil. la nevoie”. nu sunt reciclabila. daca ma arunci, nu mai sunt. am incercat sa arat cat de mult pot, dar evident… timpul nu poate fi pierdut cu mine. asta e. timpul poate fi pierdut cu persoane usoare, nu cu greutati ca mine. adevarul e ca si cantaresc foarte mult (am doar 45 de kg. un tip nu ma poate ridica in brate, daramite sa ma mai care…) cum sa poti duce o povara pe nume “iubire”? e prea greu….
acum sunt “chill”. nu am de ce sa arat cuiva un lucru pe care nu vrea sa-l vada. ce simt, nu mai conteaza.aici nu mai e loc pentru mine, asa ca ma mut. unde? imi iau o bicicleta buna si gasesc eu un loc “ca lumea” pentru mine… calduros, primitor, bucuros ca cineva il viziteaza
razvratire impotriva expresiei “the end”
da dragilor… sfarsit. si nu al meu 
sfarsitul unui joc stupid pe nume… n-are rost. sfarsitul unui vis frumos pierdut in nepasare. sfarsitul unui gand, al unei vieti in doi, al unei sperante. sfarsitul a ceva ce n-are rost. de ce sa ne complicam si sa ne batem capul cu fapte? e mai simplu doar sa vorbesti. si totusi nu o faci. de ce sa incercam sa facem ceva mai bun? de ce sa ne chinuim noi? lasa…e mai bine sa se chinuie doar unul, celalalt e sufocat deja. de ce doi cand se poate si separat? eh…. nu mai conteaza. sunt atatea de spus dar nimeni nu vrea sa asculte. de ce? are cineva ceva de pierdut? nu. poate chiar are de castigat. dar de ce sa incerci? are rost? are rost postul asta cretin care vine din atatea intrebari si raspunsuri gresite? pai are… pai de ce? pai hai sa-ti arat
sfarsitul asta e un nou inceput. nu mai vreau sa repet o greseala de 2 ori. am repetat una de mult prea multe ori, chiar nu mai vreau asta. ce am de gand sa fac? nu stiu exact. poate sa stau si sa astept o minune, poate sa caut o bicicleta minunata care sa-mi fure mintea si sa-ncep sa strang bani pentru ea (daca citesti asta o sa-ti dai seama ce vreau sa spun ), poate sa fug de tot si sa scriu ce-mi dicteaza mintea (sau altcineva). cred ca le voi imbina. minunea o voi astepta intotdeauna, bicicleta se poate gasi iar de scris deja am inceput. nu vreau ca lumea sa spuna “wow! chiar are dreptate”. mi-ar placea mai degraba sa ma contrazica. de ce? ca sa pot arata ca eu chiar AM dreptate. sa aduc argumente. sa nu fie doar o impresie faptul ca ceea ce am scris e adevarat.
de ce sfarsitul e un nou inceput? pentru ca de fiecare data cand o usa iti este inchisa, ti se deschide o fereastra. pentru ca de fiecare data cand o speranta piere, se naste alta in loc. pentru ca desi un drum tocmai s-a terminat, sigur exista o potecuta si pentru tine. un sfarsit poate fi un lucru bun, mai ales atunci cand o alta solutie nu-ti vine in minte. sfarsitul cui? poate intr-adevar sunt dramatica…pentru ca stiu sa fac dintr-o intamplare stupida ceva interesant, bun de scris aici sau intr-o poveste. un lucru care sa-i ajute si pe ceilalti. drama mea (daca exista) e pentru toti. ca de asta e drama…ca sa fie citita si jucata. nu fac o tragedie dintr-un sfarsit… nu ma reprezinta. tragediile nu-mi plac.
si totusi nu-mi place expresia asta… “the end”. nu-mi place in momentul asta, desigur…. maine poate o voi adora. cine stie?
aceeasi fata, o alta minte
same face, another guy. same guy, another girl. same face, another mind. same soul, another face. same you, another I. same thing, another “we”. saving pieces of the puzzle….
coincidenta sau nu, incredere sau suspiciune, revenire sau doar inselaciune… toate astea n-au rost acum. alegeri stupide pe care le facem cand suntem lipsiti de constienta. incercam sa pastram ceva sau poate vrem sa stergem totul , dar inconstient, ramane ceva din ceea ce vrem sa lasam uitarii in noi. ceva ce chiar nu poate fi sters. uf… uneori e asa de greu…
deocamdata incerc sa schimb ceva la mine (postul asta nu prea are legatura cu ceea ce se intampla momentan in viata mea dar nu pot sa nu scriu despre ceea ce imi ocupa mintea in clipa de fata). singura chestie care are ceva din clipa de fata e asta: “same you, another I”
